Ziua M. Cînd a început al doilea război mondial? (Ediţia 2011)
- Broșatformat
- 288pagini
- ~7 orelectură est.
- Românălimbă
- 2011apariție
Despre carte
În continuarea volumului Spărgătorul de gheață, Suvorov aduce noi dovezi în sprijinul teoriei conform căreia al doilea război mondial a fost orchestrat de Stalin și de URSS, pentru a înlesni expansiunea comunismului în lume. Ziua M, al cărei titlu face referire la ziua mobilizării, ultima etapă înainte de declanșarea atacului împotriva Germaniei hitleriste, arată cum, din august 1939 și pînă în vara anului 1941, Stalin a construit în mod metodic și sistematic cea mai puternică și mai bine înarmată forță militară din lume pentru a-și pune în aplicare planul de cucerire a Europei. Analizînd documente din arhive, lucrări militare și politice, precum și memoriile unor membri marcanți ai elitei de partid și militare sovietice, Suvorov scrie o carte revoluționară, care obligă la o reevaluare a istoriei celui de-al doilea război mondial.
Descoperă mai multe cărți scrise de Victor Suvorov
Dacă ți-a plăcut cartea Ziua M. Cînd a început al doilea război mondial? (Ediţia 2011), scrisă de Victor Suvorov, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor Spargatorul de gheaţă. Cine a declanşat al doilea război mondial? (Ediţia 2010) , Polirom Speţnaz. Istoria secretă a Forţelor Speciale Sovietice , Polirom Acvariul , Polirom
Preț și disponibilitate
Singura librărie care vinde această carte o are în stoc.
| Librărie | Preț | Disponibilitate | |
|---|---|---|---|
| CartepediaCel mai bun preț | 21,09 RON | În stoc | Vezi |
Prețurile și disponibilitatea sunt furnizate de librării și actualizate zilnic. Verifică prețul final la librărie înainte de a finaliza comanda.
Recenziile cititorilor vor apărea în curând
Lucrăm la adăugarea recenziilor verificate. Între timp, descoperă alte cărți recomandate sau salvează-o pentru mai târziu.












