Tratat despre toleranță
- Broșatformat
- 240pagini
- ~6 orelectură est.
- Românălimbă
- 2023apariție
Despre carte
Adevărat text al Iluminismului, Tratat despre toleranță este o pledoarie strălucită împotriva persecuțiilor religioase, fenomen extrem de răspândit în Europa occidentală vreme de secole. Voltaire se dovedește a fi un bun cunoscător al Bibliei și al literaturii patristice, iar aceste cunoștințe sunt pârghiile de care se servește pentru a-și ilustra ideile cu argumente greu de combătut.
Autorul pornește de la cazul nefericit al unui protestant executat în Franța, pe nedrept, în urma acuzației de a-și fi ucis unul dintre fii pentru a-l împiedica să se convertească la catolicism. Filosoful iluminist articulează ideea că toleranța față de semeni, indiferent de credința lor religioasă, este esențială pentru o societate umanizată și progresistă.
Sarcasmul la adresa Bisericii Catolice, a sectelor și a practicilor adesea inflexibile și sângeroase adaugă savoare diatribei filosofului iluminist. Voltaire militează în favoarea drepturilor civile, a libertăților și toleranței universale. El condamnă totodată tirania superstiției și recomandă „regimul rațiunii”.
Tratat despre toleranță este un text care se pliază neașteptat de bine pe situația politică și socială actuală, având o claritate și o eleganță a frazei care îl recomandă pe Voltaire drept cel mai talentat retor al Iluminismului francez.
Descoperă mai multe cărți scrise de Voltaire
Dacă ți-a plăcut cartea Tratat despre toleranță, scrisă de Voltaire, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor Elementele filosofiei lui Newton , Herald Opere alese , Seneca Lucius Annaeus
Preț și disponibilitate
Singura librărie care vinde această carte o are în stoc.
| Librărie | Preț | Disponibilitate | |
|---|---|---|---|
| CartepediaCel mai bun preț | 49,40 RON | În stoc | Vezi |
Prețurile și disponibilitatea sunt furnizate de librării și actualizate zilnic. Verifică prețul final la librărie înainte de a finaliza comanda.
Recenziile cititorilor vor apărea în curând
Lucrăm la adăugarea recenziilor verificate. Între timp, descoperă alte cărți recomandate sau salvează-o pentru mai târziu.








