Pachet Bluey – aventuri pentru cei mici
- 6volume
- 28,32 RONpreț/volum
- BookZonelibrărie
- În stocdisponibilitate
Despre pachet
Bluey - Somnicul
Bluey și Bingo îi invită pe cei mici într-o aventură liniștită și plină de magie! „Somnicul” transformă ora de culcare într-un moment blând, în care copiii își descoperă curajul de a adormi singuri și învață că sunt mereu iubiți și în siguranță. Cu ilustrații calde și momente emoționante, cartea îi ajută pe cei mici să înțeleagă emoțiile de seară și să pășească în vis cu zâmbetul pe buze.
Recenzii:
„Mi-a plăcut mult felul în care cartea arată emoțiile la somn. Eu am un copil care nu vrea niciodată în patul lui, dar cu povestea asta a început să vorbească despre ce îl sperie. A fost neașteptat pentru noi.” – Ioana, mama unei fetițe de 4 ani
„E foarte frumoasă. Dar mai important, e utilă. Fetița mea se trezea des și venea la noi în pat. După câteva seri cu „Somnicul”, a început să spună ea prima: „Vreau să fiu fată mare azi”. M-a topit.” – Cătălina, mama unei fetițe de 5 ani jumătate
„Cartea cu familia Heeler ne-a făcut să râdem, iar Somnicul m-a surprins prin cât de emoționant e. Cred că sunt cele mai bune două titluri Bluey de până acum.” – Oana, mama unei fetițe de 3 ani
Bluey – Acasa la Familia Heeler
În casa Heeler, cei mici descoperă tot ce iubesc la Bluey – joacă, haos simpatic, o familie caldă și o imaginație fără limite. Aici pot înțelege mai ușor viața de familie: rutinele de dimineață, momentele de muncă ale părinților, joaca, cina și pregătirea pentru somn. Ilustrațiile mari și pline de detalii amuzante îi arată copilului că acasă este un loc de joacă sigur, unde cooperarea, umorul și creativitatea îi ajută pe toți să depășească micile situații de zi cu zi.
Recenzii:
„La noi a fost hit total. A cerut să vadă „Casa Heeler” și am tot povestit cum e o zi la ei și o zi la noi. Cu ocazia asta am reușit să vorbim despre reguli, rutină și joacă. Foarte faină.” – Elena, mama unui băiețel de 5 ani
„Copiii mei au perioade diferite: unul vrea joacă non-stop, celălalt adoarme greu. Pachetul ăsta a rezolvat ambele extreme. Am început să avem un ritm: citim Heeler în timpul zilei, iar Somnicul înainte de culcare. Nici nu-mi imaginam că o să am două cărți pe care să le pot folosi ca ‘instrumente’.” – Alina, mama a doi băieți de 3 și 6 ani
„Cartea cu familia Heeler ne-a făcut să râdem, iar Somnicul m-a surprins prin cât de emoționant e. Cred că sunt cele mai bune două titluri Bluey de până acum.” – Oana, mama unei fetițe de 3 ani
Bluey - Bărcuțele
Blue și Mackenzie petrec o zi minunată alături de prietenii lor. Sunt încântați să joace Bărcuțele și să construiască o grădină fermecată! Însă prietenii lor, Mia și Captain, par distrați – oare vor reuși să aibă timp și pentru joacă alături de Blue și Mackenzie?
O carte jucăușă despre mari aventuri și despre cum creștem.
Seria nouă Bluey include și: În camping, Întrecere cu bebeluși, Dispoziție proastă, E timpul să ne jucăm – activități distractive și autocolante, Hai să fim înfricoșători – carte cu magneți, Hai afară la joacă – carte cu magneți. Despre seria de cărți Bluey:
Peste 2 milioane de cărți vândute doar în Australia!
Peste 500 de milioane de vizualizări!
Dacă te gândești de ce ai cumpăra Bluey, văzând deja episoadele desenelor animate, iată mai jos motivele:
· Desenele animate se adresează tuturor copiilor în același mod, indiferent de vârstă sau de nivelul de dezvoltare, însă cărticelele îți permit să parcurgi povestea într-un ritm confortabil pentru micuțul tău și să răspunzi la toate întrebările lui.
· Sunt cărticele special concepute pentru copiii cu vârste între 3-7 ani, cu texte simple și ilustrații atrăgătoare, care îi captivează pe copii.
· Cei mici îndrăgesc personajele din seria de desene animate și vor învăța să iubească la fel de mult și cărțile și lectura.
· Bandit și Caramela sunt exemple de calm și empatie pentru toți părinții și îți pot oferi idei pentru a depăși anumite situații dificile cu ajutorul unui umor blând.
· Strategiile de parenting prezentate în cărțile Bluey sunt moderne, sincere și autentice, constituind un veritabil model pentru familiile reale.
· Sunt cărticele esențiale pentru dezvoltarea emoțională a celor mici și îi învață să îți exprime în mod sănătos emoțiile și să comunice cu adulții și cu alți copii.
Alături de micuța Blue, copiii:
· Învăță să comunice deschis cu părinții lor și să-i implice în jocurile lor.
· Își dezvoltă imaginația cu ajutorul povestirilor și capacitatea de a găsi soluții pentru probleme simple cu ajutorul activităților educative.
· Își extind vocabularul cu ajutorul unor texte amuzante și potrivite pentru vârsta lor.
· Înțeleg importanța unor valori esențiale precum empatia, generozitatea și blândețea, care îi vor ajuta să construiască relații sănătoase cu cei din jur.
· Învață să fie curioși și curajoși și să transforme fiecare zi într-o aventură.
Recenzii:
„Cărțile Bluey sunt o reprezentare caldă și încântătoare a vieții de familie, a experiențelor împărtășite, a lecțiilor de viață și a lucrurilor care ne fac să fim diferiți.” - KIDS' BOOK REVIEW
„Aceste cărți colorate și captivante vor aduce cu siguranță hohote de râs atunci când vine vremea poveștilor citite împreună. ” - MUM CENTRAL
„Ador Bluey! Și nepoților mei le place să le urmărească, sunt simpatice! Am fost încântată când am reușit să găsesc una dintre cărți.”- Loraine D.,Amazon Reviews
„Nu poți da greș cu Bluey! Cărțile au fost un cadou minunat pentru ziua de naștere a celui mic.”- Midnoonmoon, Amazon Reviews
„O carte fenomenală! După ce am citit o mulțime de cărți pentru copii, este surprinzător să descopăr în sfârșit una care conține atât de multă imaginație și emoție. ”– Victor Labrada, Amazon Reviews
„Îmi place Bluey și mi-a făcut plăcere să-i citesc această carte micuțului meu. Și desenele animate și cărțile sunt atât de bine realizate!” - Lex Redding, Goodreads
„Cărțile perfecte pentru copiii mei! Fiicele mele iubesc această serie de desene animate, și, trebuie să recunosc, ne plac și nouă. Le-am cumpărat pentru a le citi înainte de culcare, în loc să petrecem timpul în fața televizorului.” – Jay, Amazon Reviews
Bluey - În camping
Blue merge în camping cu familia ei și își face un nou prieten pe nume Jean-Luc! Deși au dificultăți de comunicare din cauza barierei lingvistice, se distrează plantând pomi fructiferi, vânând un „porc mistreț” și multe altele! Dar, când vacanța se încheie, Blue se întreabă dacă îl va mai vedea vreodată pe noul său prieten.
Seria nouă Bluey include și: Hai să fim înfricoșători – carte cu magneți, Întrecere cu bebeluși, Bărcuțele, Dispoziție proastă, Hai afară la joacă – carte cu magneți, E timpul să ne jucăm – carte de activități și autocolante.
Despre seria de cărți Bluey:
Peste 2 milioane de cărți vândute doar în Australia!
Peste 500 de milioane de vizualizări!
Dacă te gândești de ce ai cumpăra Bluey, văzând deja episoadele desenelor animate, iată mai jos motivele:
· Desenele animate se adresează tuturor copiilor în același mod, indiferent de vârstă sau de nivelul de dezvoltare, însă cărticelele îți permit să parcurgi povestea într-un ritm confortabil pentru micuțul tău și să răspunzi la toate întrebările lui.
· Sunt cărticele special concepute pentru copiii cu vârste între 3-7 ani, cu texte simple și ilustrații atrăgătoare, care îi captivează pe copii.
· Cei mici îndrăgesc personajele din seria de desene animate și vor învăța să iubească la fel de mult și cărțile și lectura.
· Bandit și Caramela sunt exemple de calm și empatie pentru toți părinții și îți pot oferi idei pentru a depăși anumite situații dificile cu ajutorul unui umor blând.
· Strategiile de parenting prezentate în cărțile Bluey sunt moderne, sincere și autentice, constituind un veritabil model pentru familiile reale.
· Sunt cărticele esențiale pentru dezvoltarea emoțională a celor mici și îi învață să îți exprime în mod sănătos emoțiile și să comunice cu adulții și cu alți copii.
Alături de micuța Blue, copiii:
· Învăță să comunice deschis cu părinții lor și să-i implice în jocurile lor.
· Își dezvoltă imaginația cu ajutorul povestirilor și capacitatea de a găsi soluții pentru probleme simple cu ajutorul activităților educative.
· Își extind vocabularul cu ajutorul unor texte amuzante și potrivite pentru vârsta lor.
· Înțeleg importanța unor valori esențiale precum empatia, generozitatea și blândețea, care îi vor ajuta să construiască relații sănătoase cu cei din jur.
· Învață să fie curioși și curajoși și să transforme fiecare zi într-o aventură.
Recenzii:
„Cărțile Bluey sunt o reprezentare caldă și încântătoare a vieții de familie, a experiențelor împărtășite, a lecțiilor de viață și a lucrurilor care ne fac să fim diferiți.” - KIDS' BOOK REVIEW
„Aceste cărți colorate și captivante vor aduce cu siguranță hohote de râs atunci când vine vremea poveștilor citite împreună. ” - MUM CENTRAL
„Ador Bluey! Și nepoților mei le place să le urmărească, sunt simpatice! Am fost încântată când am reușit să găsesc una dintre cărți.”- Loraine D.,Amazon Reviews
„Nu poți da greș cu Bluey! Cărțile au fost un cadou minunat pentru ziua de naștere a celui mic.”- Midnoonmoon, Amazon Reviews
„O carte fenomenală! După ce am citit o mulțime de cărți pentru copii, este surprinzător să descopăr în sfârșit una care conține atât de multă imaginație și emoție. ”– Victor Labrada, Amazon Reviews
„Îmi place Bluey și mi-a făcut plăcere să-i citesc această carte micuțului meu. Și desenele animate și cărțile sunt atât de bine realizate!” - Lex Redding, Goodreads
„Cărțile perfecte pentru copiii mei! Fiicele mele iubesc această serie de desene animate, și, trebuie să recunosc, ne plac și nouă. Le-am cumpărat pentru a le citi înainte de culcare, în loc să petrecem timpul în fața televizorului.” – Jay, Amazon Reviews
Bluey - Dispoziție proastă
Bingo este supărată astăzi și începe să provoace haos în casa Heeler. Blue încearcă să o facă să se simtă mai bine cu câteva dintre lucrurile ei preferate. Oare Blue și mama vor reuși să o înveselească înainte ca Bingo să distrugă toată casa?
Scapă de starea proastă alături de Bingo și Blue în această nouă poveste ilustrată!
Seria nouă Bluey include și: În camping, Întrecere cu bebeluși, Bărcuțele, E timpul să ne jucăm – activități distractive și autocolante, Hai să fim înfricoșători – carte cu magneți, Hai afară la joacă – carte cu magneți. Despre seria de cărți Bluey:
Peste 2 milioane de cărți vândute doar în Australia!
Peste 500 de milioane de vizualizări!
Dacă te gândești de ce ai cumpăra Bluey, văzând deja episoadele desenelor animate, iată mai jos motivele:
· Desenele animate se adresează tuturor copiilor în același mod, indiferent de vârstă sau de nivelul de dezvoltare, însă cărticelele îți permit să parcurgi povestea într-un ritm confortabil pentru micuțul tău și să răspunzi la toate întrebările lui.
· Sunt cărticele special concepute pentru copiii cu vârste între 3-7 ani, cu texte simple și ilustrații atrăgătoare, care îi captivează pe copii.
· Cei mici îndrăgesc personajele din seria de desene animate și vor învăța să iubească la fel de mult și cărțile și lectura.
· Bandit și Caramela sunt exemple de calm și empatie pentru toți părinții și îți pot oferi idei pentru a depăși anumite situații dificile cu ajutorul unui umor blând.
· Strategiile de parenting prezentate în cărțile Bluey sunt moderne, sincere și autentice, constituind un veritabil model pentru familiile reale.
· Sunt cărticele esențiale pentru dezvoltarea emoțională a celor mici și îi învață să îți exprime în mod sănătos emoțiile și să comunice cu adulții și cu alți copii.
Alături de micuța Blue, copiii:
· Învăță să comunice deschis cu părinții lor și să-i implice în jocurile lor.
· Își dezvoltă imaginația cu ajutorul povestirilor și capacitatea de a găsi soluții pentru probleme simple cu ajutorul activităților educative.
· Își extind vocabularul cu ajutorul unor texte amuzante și potrivite pentru vârsta lor.
· Înțeleg importanța unor valori esențiale precum empatia, generozitatea și blândețea, care îi vor ajuta să construiască relații sănătoase cu cei din jur.
· Învață să fie curioși și curajoși și să transforme fiecare zi într-o aventură.
Recenzii:
„Cărțile Bluey sunt o reprezentare caldă și încântătoare a vieții de familie, a experiențelor împărtășite, a lecțiilor de viață și a lucrurilor care ne fac să fim diferiți.” - KIDS' BOOK REVIEW
„Aceste cărți colorate și captivante vor aduce cu siguranță hohote de râs atunci când vine vremea poveștilor citite împreună. ” - MUM CENTRAL
„Ador Bluey! Și nepoților mei le place să le urmărească, sunt simpatice! Am fost încântată când am reușit să găsesc una dintre cărți.”- Loraine D.,Amazon Reviews
„Nu poți da greș cu Bluey! Cărțile au fost un cadou minunat pentru ziua de naștere a celui mic.”- Midnoonmoon, Amazon Reviews
„O carte fenomenală! După ce am citit o mulțime de cărți pentru copii, este surprinzător să descopăr în sfârșit una care conține atât de multă imaginație și emoție. ”– Victor Labrada, Amazon Reviews
„Îmi place Bluey și mi-a făcut plăcere să-i citesc această carte micuțului meu. Și desenele animate și cărțile sunt atât de bine realizate!” - Lex Redding, Goodreads
„Cărțile perfecte pentru copiii mei! Fiicele mele iubesc această serie de desene animate, și, trebuie să recunosc, ne plac și nouă. Le-am cumpărat pentru a le citi înainte de culcare, în loc să petrecem timpul în fața televizorului.” – Jay, Amazon Reviews
Bluey - Întrecere cu bebeluși
Mama îi povestește lui Blue o frumoasă poveste din copilărie – despre cum a învățat Blue pentru prima dată să meargă! Micuța Blue putea să se rostogolească, să se târască și chiar să meargă înapoi...dar mama era îngrijorată că nu va învăța niciodată să meargă.
Această carte amuzantă este despre cum fiecare dintre noi crește în moduri diferite.
Seria nouă Bluey include și: Hai să fim înfricoșători – carte cu magneți, În camping, Bărcuțele, Dispoziție proastă, Hai afară la joacă – carte cu magneți, E timpul să ne jucăm – carte de activități și autocolante.
Despre seria de cărți Bluey:
Peste 2 milioane de cărți vândute doar în Australia!
Peste 500 de milioane de vizualizări!
Dacă te gândești de ce ai cumpăra Bluey, văzând deja episoadele desenelor animate, iată mai jos motivele:
· Desenele animate se adresează tuturor copiilor în același mod, indiferent de vârstă sau de nivelul de dezvoltare, însă cărticelele îți permit să parcurgi povestea într-un ritm confortabil pentru micuțul tău și să răspunzi la toate întrebările lui.
· Sunt cărticele special concepute pentru copiii cu vârste între 3-7 ani, cu texte simple și ilustrații atrăgătoare, care îi captivează pe copii.
· Cei mici îndrăgesc personajele din seria de desene animate și vor învăța să iubească la fel de mult și cărțile și lectura.
· Bandit și Caramela sunt exemple de calm și empatie pentru toți părinții și îți pot oferi idei pentru a depăși anumite situații dificile cu ajutorul unui umor blând.
· Strategiile de parenting prezentate în cărțile Bluey sunt moderne, sincere și autentice, constituind un veritabil model pentru familiile reale.
· Sunt cărticele esențiale pentru dezvoltarea emoțională a celor mici și îi învață să îți exprime în mod sănătos emoțiile și să comunice cu adulții și cu alți copii.
Alături de micuța Blue, copiii:
· Învăță să comunice deschis cu părinții lor și să-i implice în jocurile lor.
· Își dezvoltă imaginația cu ajutorul povestirilor și capacitatea de a găsi soluții pentru probleme simple cu ajutorul activităților educative.
· Își extind vocabularul cu ajutorul unor texte amuzante și potrivite pentru vârsta lor.
· Înțeleg importanța unor valori esențiale precum empatia, generozitatea și blândețea, care îi vor ajuta să construiască relații sănătoase cu cei din jur.
· Învață să fie curioși și curajoși și să transforme fiecare zi într-o aventură.
Recenzii:
„Cărțile Bluey sunt o reprezentare caldă și încântătoare a vieții de familie, a experiențelor împărtășite, a lecțiilor de viață și a lucrurilor care ne fac să fim diferiți.” - KIDS' BOOK REVIEW
„Aceste cărți colorate și captivante vor aduce cu siguranță hohote de râs atunci când vine vremea poveștilor citite împreună. ” - MUM CENTRAL
„Ador Bluey! Și nepoților mei le place să le urmărească, sunt simpatice! Am fost încântată când am reușit să găsesc una dintre cărți.”- Loraine D.,Amazon Reviews
„Nu poți da greș cu Bluey! Cărțile au fost un cadou minunat pentru ziua de naștere a celui mic.”- Midnoonmoon, Amazon Reviews
„O carte fenomenală! După ce am citit o mulțime de cărți pentru copii, este surprinzător să descopăr în sfârșit una care conține atât de multă imaginație și emoție. ”– Victor Labrada, Amazon Reviews
„Îmi place Bluey și mi-a făcut plăcere să-i citesc această carte micuțului meu. Și desenele animate și cărțile sunt atât de bine realizate!” - Lex Redding, Goodreads
„Cărțile perfecte pentru copiii mei! Fiicele mele iubesc această serie de desene animate, și, trebuie să recunosc, ne plac și nouă. Le-am cumpărat pentru a le citi înainte de culcare, în loc să petrecem timpul în fața televizorului.” – Jay, Amazon Reviews
Volume incluse 6 volume

























