Pachet Iubirea te gaseste oriunde
- 3volume
- 30,27 RONpreț/volum
- BookZonelibrărie
- În stocdisponibilitate
Despre pachet
Parte din lumea ta Abby Jimenez
Alexis Montgomery este o femeie de succes, obișnuită cu viața sofisticată a unui oraș mare și aglomerat. Însă totul se schimbă atunci când îl întâlnește pe Daniel Grant, un bărbat cu zece ani mai tânăr decât ea, modest, cu o atitudine relaxată și deosebit de atrăgător. Deși provin din lumi total diferite, chimia dintre ei este de necontestat.
Ea este prinsă între așteptările familiei ei extrem de bogate, care vrea să o vadă continuând tradiția de chirurgi renumiți, și dorința de a trăi o viață autentică. Deși părinții ei vizează faima și succesul, Alexis este mulțumită să fie doar un medic de urgență. Iar fiecare zi petrecută în micuțul și cochetul oraș în care locuiește Daniel o ajută să descopere ce contează cu adevărat.
Însă, dacă relația lor devine mai mult decât o aventură de moment, ar însemna să renunțe nu numai la familia ei, ci și la oportunitatea de a ajuta mii de oameni. Ideea de a-l aduce pe Daniel în lumea ei pare imposibilă, dar Alexis nu poate renunța la bucuria pe care o găsește alături de el, în lumea lui.
„O experiență emoționantă care va îndeplini toate cerințele fanilor romanelor de dragoste. O lectură de neratat.” ― Kirkus, Starred Review
„O poveste de dragoste profundă și emoționantă… Rezultatul este un roller-coaster emoțional centrat pe iubire ca sursă de putere.” ― Publishers Weekly
„O poveste contemporană de dragoste scrisă impecabil, cu o combinație perfectă de personaje profund nuanțate, chimie intensă și umor savuros. În același timp, autoarea se folosește de un omagiu adus farmecului atemporal al basmelor Disney.” ― Booklist
„Jimenez este o povestitoare talentată, iar amestecul de umor și tensiune emoțională atinge perfecțiunea în Parte din lumea ta.”― Bookpage
Recenzii:
„În acest moment, voi citi orice scrie Abby Jimenez. Bărbații din poveștile ei sunt perfecți. Sunt cei mai buni băieți. Cei mai gentili și minunați oameni. Și îi iubesc. Daniel mi-a furat inima!” – Angi
„Am început să o citesc pe la 20:20 PM. Am terminat la 1:40 AM. Nu pot spune când a fost ultima dată când am citit o carte dintr-o suflare.” – Mihaela P.
„Viața mea va fi acum împărțită între „înainte” și „după această carte”. Mulțumesc, Abby Jimenez, pentru această bijuterie și, posibil, pentru că m-ai făcut să nu mai pot să mă bucur de alte povești de dragoste după Alexis și Daniel.” – Andreea S.
„Este o lecție despre cum iubirea nu respectă nici norme, nici așteptări. Abby Jimenez reușește să combine perfect momentele de râs cu cele de reflecție profundă. Lumile opuse ale lui Alexis și Daniel nu sunt doar un decor, ele adâncesc conflictele lor interne. O poveste despre descoperirea de sine prin iubire și cum alegerea unui drum diferit poate însemna găsirea adevăratului 'acasă'.” – Roxana B.
„Cu un Daniel care e tot ce mi-aș dori într-un personaj și o Alexis care te învață ce înseamnă cu adevărat curajul, acest roman va rămâne în mintea mea mult timp de acum încolo. Este una dintre acele cărți care te face să te simți ca și cum ai pătrunde într-o lume complet nouă, dar extrem de familiară.” – Simona R.
„Noua carte a lui Abby Jimenez este o poveste despre iubire, chiar și atunci când pare imposibil, și despre încrederea că meriți să trăiești viața pe care o visezi.” - Sarah
Totul mă aduce înapoi la tine
Pentru a obține o bursă de studii, Anna merge la liceu, este înscrisă într-un program adresat elevilor geniali și, în același timp, lucrează la o băcănie. Niciodată, dar niciodată, nu vorbește despre familia ei. Este mai ușor să țină toți oamenii la distanță, cel puțin până când va putea în sfârșit să-și lase în urmă trecutul. Asta până când destinul îl aduce în viața ei pe Gabe…
Gabe este un student eminent și are o familie mare și perfectă. El întruchipează tot ceea ce Anna nu este, dar conexiunea și atracția dintre cei doi nu pot fi contestate. Când Gabe este pe cale să descopere cel mai întunecat secret al fetei și adevăratul motiv pentru care ea se întoarce în fiecare noapte acasă, într-un apartament rece și tăcut, Anna este în stare să facă orice pentru a împiedica acest lucru. Până la urmă, fata alege să fugă și își promite că nu îl va mai vedea. Mai târziu, o tragedie o aduce pe Anna înapoi în orașul în care a crescut, acolo unde îl reîntâlnește pe Gabe.
În brațele lui se simte în sfârșit „acasă”, însă când secretele încep să iasă la iveală, lumile lor încep să se prăbușească. Gabe este persoana în care Anna are cea mai mare încredere, dar ce se întâmplă dacă și el ascunde un secret? Și câtă durere pot suporta două inimi înainte de a fi sfâșiate pentru totdeauna?
Anul în care am primit a doua șansă
Viața lui Sadie Thatcher s-a destrămat într-un mod spectaculos. Într-un singur an, a reușit să-și piardă slujba, apartamentul și iubitul – toate din cauza limbii ei ascuțite. Așa că, atunci când o ghicitoare îi oferă șansa să-și împlinească o dorință, Sadie profită de ocazie și cere să ia de la capăt anul groaznic prin care tocmai a trecut, deși nu crede că magia îi va reface viața. Imediat după îndeplinirea ritualului magic pare că nimic nu s-a schimbat. Apoi face poate cea mai neinspirată mișcare de până atunci: îl sărută pe Jacob, cel mai bun prieten al fratelui ei.
În dimineața următoare, totul e diferit. Sadie se trezește în apartamentul ei, alături de fostul iubit, iar fostul șef o așteaptă la serviciu. Verificând data, își dă seama că este 1 ianuarie… anul trecut. Însă, pe măsură ce femeia retrăiește anul, încercând să profite de șansa care i-a fost oferită, dobândește o altă perspectivă asupra relației și carierei sale. În plus, de câte ori se întâlnește cu Jacob, își reamintește de sărutul lor…, cel despre care el nu are idee că s-a întâmplat.
Dintr-odată, Sadie începe să se întrebe dacă nu cumva greșeala ei cea mai mare a fost să-și dorească această a doua șansă.
Recenzii:
„O femeie ambițioasă care își găsește drumul în lume și un bărbat atent care o iubește pentru ceea ce este fac din cartea „Anul în care am primit a doua șansă” o poveste de dragoste fermecătoare."—Library Journal
„Anul în care am primit a doua șansă” este o poveste de dragoste fermecătoare despre călătoria grea dar plină de speranță de a descoperi ce contează cu adevărat în viață, de a-ți îmbrățișa vocea și de a te lupta pentru lucrurile în care crezi."—Chloe Liese, autoarea Two Wrongs Make a Right
"Wiesner, o povestitoare de top, aduce o abordare proaspătă și distractivă unei povești clasice. O eroină conștientă de sine, imperfectă, ciudată - împreună cu o distribuție puternică de personaje secundare; o poveste de dragoste lentă, în care extremele se atrag, scenele bine conturate care abordează problemele feminismului și ale micro agresiunilor la locul de muncă - fac din aceasta o lectură comică și dinamică care explorează „ce-ar-fi-dacă”-urile vieții."—Shelf Awareness
„Totul mă aduce înapoi la tine” nu este doar o poveste de dragoste; este o explorare profundă a creșterii personale, a complexității conexiunilor umane și a secretelor tăcute care modelează viețile noastre. - Liana
„O poveste care sfâșie inimile... Am adorat personajul ei și gradul de reziliență pe care a avut-o. Fără îndoială una dintre cele mai bune cărți pe care le-am citit în acest an.” – Lara, Goodreads, ⭐⭐⭐⭐⭐
„I-am iubit pe Anna și Gabe și i-am susținut de la început... Inima mi-a fost alături de această fată curajoasă și puternică... O poveste intrigantă și sfâșietoare.” – autoarea Karen King
Volume incluse 3 volume































