Stalin. Curtea țarului roșu
- Cartonatformat
- 600pagini
- ~15 orelectură est.
- Românălimbă
- 2020apariție
Despre carte
Devenit rapid bestseller, Stalin. Curtea țarului roșu a fost inclus de revista The Guardian în lista celor mai bune cărți din 2003 și a fost desemnat Cartea de istorie a anului 2003 în cadrul British Book Awards.
Cine era băiatul gruzin care a ajuns să conducă imperiul vechilor țari? Cine juca pentru el rolul lui Göring, Himmler și Goebbels? Cum trăiau familiile celor mai puternici oameni din Uniunea Sovietică? Pornind de la surse de multe ori inedite, Simon Sebag Montefiore descrie viața la „curtea imperială” sovietică, unde liderul se distrează jucând jocul mortal al puterii, iar printre femei și copii se amestecă zilnic asasini și fanatici. Stalin și apropiații săi acordă imense privilegii prietenilor, mănâncă și beau fără măsură în timpul cinelor de la Kremlin ori Kunțevo și organizează războiul împotriva Germaniei, într-o lume a trădării, crimei și promiscuității în care soarta fiecăruia se poate schimba într-o clipă. Montefiore ne oferă portretul inegalabil al unui Stalin pasionat de film, muzică și literatură, care își iubește familia, dar nu ezită să-și elimine brutal adversarii.
Descoperă mai multe cărți scrise de Simon Sebag Montefiore
Dacă ți-a plăcut cartea Stalin. Curtea țarului roșu, scrisă de Simon Sebag Montefiore, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor Ierusalim. Biografia unui oraș , Trei Ecaterina cea Mare & Potemkin , Trei Romanovii 1613-1918 , Trei
Preț și disponibilitate
Singura librărie care vinde această carte o are în stoc.
| Librărie | Preț | Disponibilitate | |
|---|---|---|---|
| CartepediaCel mai bun preț | 73,95 RON | În stoc | Vezi |
Prețurile și disponibilitatea sunt furnizate de librării și actualizate zilnic. Verifică prețul final la librărie înainte de a finaliza comanda.
Recenziile cititorilor vor apărea în curând
Lucrăm la adăugarea recenziilor verificate. Între timp, descoperă alte cărți recomandate sau salvează-o pentru mai târziu.














